No need for titles...

Am momente si momente in care ma simt atat de singura si goala interior, poate pt ca asa si sunt.
Si simt ca acolo este un gol si doare doare doare si ce ii mai rau ii ca is constienta ca este o durere pe care o provoc eu mie insami. Dar poate asa sunt eu, poate asa sunt facuta si asa mi dat sa fiu singura, ma bucur ca cei din jurul meu sunt fericiti si sanatosi,eu nu mai contez atat de mult,la urma urmei ar trebui doar sa ma hranesc cu fericirea lor si sa ma multumesc cu atat.
Am crezut ca daca o sa fiu implinita profesional o sa imi fie mai bine,si pe de-o parte asa e, pentru ca in timpul zilei pot sa ma concentrez mai mult acolo si cat de cat sa nu ma gandesc..dar totusi....as vrea sa bata si la usa mea dragostea!!!!!!!!!

Escape!!!!

As vrea sa plec, sa fug, sa evadez de lume, de rautate si de tot!!!!!
Dar culmea ca n-as vrea sa evadez singura, as vrea sa evadez cu o persoana care sa ma iubeasca,sa fim doar noi doi. Am invatat ca trebuie sa am rabdare,muuulta rabdare, ca Dumnezeu le randuieste pe toate, si incerc sa am,chiar incerc. Totusi in anumite momente a zilei, a noptii as vrea sa existam doar noi doi...
Cum sa fim doar noi doi,daca nu exista un "noi"?! Cred ca toti am suferit la un momen dat si totusi nu stiu cati invata din suferinta prin care au trecut, pentru ca atunci cand ni se ofera un zambet,o sansa, o ocazie nou,se pare, ca firea omeneasca ii facuta in asa fel incat uita,uita cum a fost atunci cand erai singura.
My wish for today: to close my eyes and wake up 5 years from now!!!!!

Vreau sa va povestesc ceva ce chiar m-a pus pe ganduri. Locuind intr-un oras mare si fiind studenta, calatoresc destul de mult, as spune eu, cu autobuzul. Cred ca fiecarui om i se pare ciudat dar in acelasi timp interesant cand , fara sa vrei, asculti conversatiile anumitor persoane. Asa mi s-a intamplat si mie, in spatele meu, stateau doi batrani care din cate am inteles se intalnisera dupa foarte mult timp, bineinteles subiectul lor de discutie a fost cine mai traieste din colegii lor, daca au nepoti, subiecte de genul acesta, ca dupa aia sa vorbeasca despre fotbal, evident. Venind spre casa in fata mea erau doi adolescenti care si ei la randul lor aveau despre ce discuta si anume: fete, scoala, profesori, noua tehnologie, etc.
Mi s-a parut asa de ciudat sa ascult generatii diferite discutand despre subiecte total diferite, si nu am putut sa nu ma gandesc la cum am fost si la cum o sa fiu. Cat de mult ne schimba varsta, experienta, oamenii din jurul nostru, cum ajungem sa apreciem ceva despre care la o anumita varsta probabil ca nici nu vroiam sa auzim.
Dar ca si concluzie, viata ii neasteptata si Dumnezeu le randuieste pe toate asa cum trebuie, pentru fiecare varsta.

Cat putem ierta?

Oare cat? Oare care este limita iertarii?
Cu totii gresim ca doar suntem oameni si vrem sa fim iertati, dar cand vine vorba sa iertam noi putem? Cat ar trebui sa iti greseasca o persoana ca sa nu mai poti efectiv gasi iertarea in sufletul tau.
Un exemplu concret: parasita de doua ori de acelasi baiat dupa o relatie de 1 an jumate, o  relatie minunata, fara certuri, fara suparari, oare de cate ori as putea sa il iert? de cate ori ar fi admisibil? Poate iertam atata timp cat iubim, pana cand intr-o zi realizam ca nu mai avem nimic, ca nu a mai ramas nimic din persoana speciala care candva era totul pentru noi...
La un moment dat obosim si nu mai putem, nu mai rezistam. Cert ii ca nu ii usor, nu ii usor sa zici NU!
We forgive but we don't forget!!!

Hello!

Demult ma tenteaza ideea de a scrie, de a impartasi idei, dar dintr-un motiv sau altul am tot amanat. Vreau sa astern gandurile mele in aceste randuri, in speranta ca cineva chiar o sa citeasca si o sa pot sa inteleg mai multe despre viata asta, in general!!